Nume: DECUBLE Gabriel
Tema: Religii, istorie şi societate în Europa şi Asia
Partener: Academia Română, Institutul de Istorie a Religiilor, Bucureşti
Proiect: Vox populi, fama Dei. The Dialectics of News and Rumour in the Religious Communication. With a Special Consideration of Tatian’s Diatessaron.
Date de contact:
decuble@hotmail.com
Download Curriculum Vitae DECUBLE Gabriel
Descarca Curriculum Vitae DECUBLE Gabriel
Vox populi, fama Dei. The Dialectics of News and Rumour in the Religious Communication. With a Special Consideration of Tatian’s Diatessaron.
Religion makes sense only in autonomous communities, the premisse for its existence being the communication of religious contents. In fact, the basic paradox of religion is that the very necessary communication about transcendency is, as Nikolas Luhmann points out, continuously producing immanence. Almost all religious phenomena are linguistically concretizing something that doesn’t have a referent in this world, though the hermeneutical implication of both sender and receiver is imperiously needed in order that communication takes place, the effort in this case lying in presenting „the new” as something intelligible.
In monotheism, given the anonymisation of some religious functions, the faculty of producing and emitting rumours – the latter being, as well as the news, a narration about “the new” – is posessed by the people, which is, on the other hand, also the privileged addressee of the divine message. The dialectics of news and rumour reflects precisely this constitutive tension of monotheist religions, and my project aims to describe the way in which religion faces this kind of dialectics, by establishing canons of scriptures, taking in itself also the tension between literacy and orality. A close study of Tatian’s Diatessaron reflects the very formation process of the Christian canon at the – extreme tensed – meeting point with Gnosis, in other words with that possible, but finally refuted tradition that insisted on the addition of new narative scenarios to the “classical story” of Christ.
However, the religious-cognitive quality of an information cannot be exclusively set by its medium, as both, orality and literacy, cannot claim any monopoly for the transmission of genuine religious contents. On the contrary, a piece of information enjoys the status of “news”, if, already in synchrony, but especially in diachrony it produces inflationary onomasiological plus-value, in other words, as soon as more words are being needed – and we are not talking about synonyms – in order to express the one and the same narrative structure. Particularly in this aspect seems to reside, according to my point of view, the structural difference between official doctrine and Gnosis, given the penchant of the latter one for treasuring “secret” knowledge, thus appropriating for itself the function of the mere people, i.e. spreading rumours.
Vox populi, fama Dei. Dialectica dintre ştire şi zvon în comunicarea religioasă, cu o aplicaţie la Diatessaronul lui Tatian.
Religia are sens doar în comunităţi autonome, premisa manifestării ei fiind comunicarea de conţinuturi religioase. În fapt, paradoxul fundamental al religiei este că necesara comunicare despre transcendenţă produce neîncetat imanenţă, după cum remarcă Nikolas Luhmann. Aproape toate fenomenele religioase concretizează la nivel lingvistic ceva care nu are referent în această lume, deşi implicarea hermeneutică a emiţătorului şi receptorului este necesară în vederea comunicării, efortul fiind în acest caz de a prezenta “noul” ca pe ceva inteligibil.
În monoteism, dată fiind anonimizarea unor funcţii religioase, facultatea de a produce şi a răspândi zvonuri – adică tot un conţinut religios care se prezintă a fi “nou” – este monopol al poporului, adică tocmai al acelui receptor privilegiat al mesajului divin. Dialectica dintre ştire (revelaţie a ceva ascuns care pretinde a fi nou) şi zvon (falsă noutate, falsă revelaţie) reflectă tocmai tensiunea constitutivă a religiilor monoteiste, proiectul de faţă urmărind a descrie modul în care religia face faţă acestui tip de dialectică, stabilind canoane ale scripturilor, asimilând astfel inclusiv tensiunea dintre scripturalitate şi oralitate. Un studiu detaliat al Diatessaronului lui Tatian reflectă procesul de formare al canonului creştin în urma repetatelor delimitări faţă de gnoză – altfel spus faţă de acea tradiţie posibilă, dar în final refutată – care insita pe adăugarea de noi şi noi naraţiuni la naraţiunea “clasică”, evanghelică a lui Hristos.
Totuşi, în ordine religioasă, calitatea cognitivă a oricărei informaţii nu poate fi dată exclusiv de mediul ei de propagare, din moment ce atât oralitatea cât şi scripturalitatea nu pot revendica monopolul asupra transmiterii de conţinuturi religioase genuine. Dimpotrivă, o informaţie este investită cu statutul de “zvon” dacă, deja în sincronie, dar mai ales în diacronie devine inflaţionară din punct de vedere onomasiologic, altfel spus, de îndată ce este necesar material lingvistic mult mai vast – neluând aici în calcul sinonimia pură, redundanţa, ci doar prolixitatea – pentru a exprima una şi aceeaşi structură narativă. Diferenţa structurală dintre doctrina oficială, apostolică, şi gnoză pare a sta cu precădere în acest aspect, dată fiind tendinţa celei din urmă de a tezauriza ştiinţă “secretă”, clamând pentru sine o funcţie în comunicarea religioasă care, altminteri, este specifică doar poporului anonim, anume funcţia răspândirii de zvonuri.