Stiintele socio-umaniste in contextul evolutiei globalizate
- dezvoltarea si implementarea programului de studii si cercetare postdoctorala

Descarca CV MATEESCU Razvan Adrian

Arheologia unor zei anonimi. Templele dacice din Munţii Orăştiei

În textele antice referirile la religia dacilor / geţilor, cu cele două componente majore ale sale, anume zeii şi ritualurile, constituie, la o primă vedere, apariţii destul de numeroase. O parcurgere a lor relevă, însă, o particularitate interesantă. În cele mai multe dintre exemple, de la Herodot, Hellanikos din Lesbos, Platon şi până în antichitatea târzie, la Enea din Gaza şi Hesychios din Alexandria, interesul autorilor a fost suscitat de un singur personaj divin, Zalmoxis. În rest, sunt amintite sporadic divinităţi care au fost legate ulterior, direct sau indirect, de istoria religioasă a dacilor / geţilor.

În contrast cu ariditatea pasajelor antice cu privire la un asemenea domeniu, în perioada modernă şi contemporană s-a produs o literatură impresionantă despre religia daco / geţilor. Resurse erudite au fost irosite cu generozitate în diferite etape de studiere a religiei menţionate, pentru a o cataloga pe rând drept monoteistă, henoteistă, politeistă, htoniană, uraniană sau religie de mistere. Chiar dacă informaţiile erau lacunare şi, adesea lipsite de consistenţă, istoricii au încercat să stabilească un panteon, uneori recurgând la a „importa” zeităţi din alte spaţii geografice şi cronologice. În unele cazuri s-a ajuns la postularea unui panteon în a cărui componenţă intrau Marele Zeu, Marea Zeiţă, Zalmoxis, Gebeleizis, Zeul Războiului (echivalentul lui Ares – Marte din aria greco-romană), Hestia, Cavalerul Trac, Derzelas, Dabataprios, Eitiosaros etc.

La o analiză atentă a paragrafelor antice se constată că planează semnul incertitudinii asupra tuturor zeităţilor despre care s-a considerat, în antichitate sau în perioada contemporană, că ar fi populat panteonul dacilor. În studiile recente Zalmoxis este interpretat ca o zeitate care nu are decât o legătură forţată, de către autorii antici sau de către istoricii moderni, cu religia dacilor din perioada în care aceştia ridicau cunoscutele temple, Gebeleizis este considerat mai degrabă un atribut al lui Zalmoxis decât un zeu propriu-zis, Bendis, cunoscuta zeiţă tracică, este la rândul său exclusă din panteon neexistând nici o dovadă sigură că ea ar fi fost adorată în spaţiul dacic, şi exemplele continuă.

Un fenomen similar – decuparea şi expunerea unui singur aspect particular de religiozitate - se conturează şi în privinţa descrierilor antice despre ritualurile presupus a fi specifice religiei dacilor / geţilor. Cele mai multe dintre tipurile de ritualuri, prezente în majoritatea religiilor Europei antice, sunt trecute sub tăcere, în schimb este sistematic invocat sacrificiul uman. Este foarte probabil, însă, ca natura sacrificiului să fie cauza care a determit elaborarea unor asemenea texte. Jertfa umană era o formă extremă de sacrificiu. Autorii greci, mai târziu cei latini, îl vor folosi ca pe o expresie a alterităţii: lumea civilizată – care a abandonat astfel de ritualuri sângeroase / lumea necivilizată – care mai practică încă sacrificii umane. El ajunge un semn distinctiv al spaţiului barbar, al populaţiilor de la periferia culturii greco – romane. Grecii şi-au populat imaginarul cu legende ale unor sacrificii umane, pe care niciodată sau extrem de rar şi fără a le da un caracter regulat, nu le-au transpus în realitate. Transmise prin prisma acestor prejudecăţi, este dificil de desluşit ce se ascundea în spatele relatărilor cu privire la obiceiurile sângeroase ale „barbarilor”.

Pe de altă parte, arheologii au descoperit în Munţii Orăştiei numeroase structuri impresionante cu rol religios, fără a avea, însă, indicii cu privire la zeii cărora le erau dedicate. Prezenţa zeilor este afirmată prin templele monumentale, dar ei rămân perfect anonimi.

Descoperirea primelor edificii monumentale de cult pentru Dacia este legată de săpăturile arheologice întreprinse în Munţii Orăştiei în perioada interbelică. În prezent sunt cunoscute numeroase edificii de cult la Costeşti – Cetăţuie, Blidaru, Feţele Albe, Luncani – Piatra Roşie, Băniţa, Căpâlna şi la Grădiştea de Munte. Treptat s-au conturat două tipuri majore de temple dacice: patrulatere şi circulare, dar este de presupus că formele luate de spaţiul sacru au fost diverse, unele depistabile cu mijloacele arheologiei moderne, altele doar presupuse.

Situaţia de la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia este reprezentativă pentru tema pusă în discuţie. Astfel, în perioada scursă între sec. I î. Hr. şi cucerirea romană, pe două dintre terasele Sarmizegetusei Regia au funcţionat, în etape succesive, nu mai puţin de opt temple patrulatere şi două circulare, cărora li se adaugă drumul pavat, folosit pentru procesiuni, şi altarul de andezit.

Templele Sarmizegetusei Regia constituie un reper major pentru istoria religioasă a dacilor. Totodată, caracteristicile lor dezvăluie particularităţi ale civilizaţiei dacice ce ar fi greu de abordat doar cu ajutorul descoperirilor din alte situri arheologice. Ne referim, în primul rând, la cunoştinţele matematico-astronomice presupuse de planul unora dintre monumentele de cult, precum orientarea solstiţială a absidei marelui sanctuar circular. În al doilea rând, trebuie accentuat că zona sacră a Sarmizegetusei a furnizat cele mai numeroase dovezi cu privire la folosirea scrierii în mediul dacic: litere greceşti singulare sau grupuri de litere, inclusiv monograme, au fost incizate pe blocuri din calcar fasonate pe toate cele şase feţe. Nu în ultimul rând, poate fi evidenţiat efortul constructiv presupus de ridicarea sanctuarelor. În privinţa principalelor roci folosite, analizele petrografice au arătat că andezitul provine din cariera de la Pietroasa din Dealul Bejan, situată la peste 40 de km, iar calcarul din cariera de la Măgura Călanului. Constatarea anterioară este de coroborat dimensiunilor monumentale ale construcţiilor (plintele templului de pe terasa a X-a măsoară 2 m în diametru, iar zidurile de susţinere a teraselor zonei sacre ajung până la 12-14 m înălţime).

Cercetarea arheologică a templelor din Munţii Orăştiei a dus la obţinerea unor informaţii substanţiale despre arhitectura sacră a dacilor şi, concomitent, s-a soldat cu scoaterea la lumină a numeroase artefacte. Diversitatea lor este remarcabilă, de la materiale de construcţie (unele dintre ele speciale, pentru că s-a constatat că au fost utilizate doar pentru ridicarea edificiilor destinate cultului), până la ceramică pictată şi vase din andezit. Toate categoriile de obiecte au fost analizate până în prezent cu precădere dintr-un punct de vedere strict arheologic, fără a se insista suficient asupra mesajului transmis de ele. Unul dintre scopurile proiectului de faţă constă tocmai în revalorizarea acestei documentaţii, pornind de la metodele afirmate în teoria arheologică postprocesualistă. Obiectele nu sunt doar reflexii pasive ale unei culturi, ci pot fi considerate drept participanţi activi în diverse practici sociale, inclusiv religioase. Analizate astfel, artefactele încep să „vorbească” despre actele de cult în care au fost folosite şi, implicit, despre oamenii şi zeii implicaţi de ritualuri. Într-un asemenea registru interpretativ este de menţionat că pe unele dintre piese erau reprezentate animale precum bourul, leul, grifonul. Ele nu şi-ar fi găsit locul în ansambluri religioase dacă nu ar fi provenit dintr-un fond mitologic articulat, uşor de recunoscut de către cei care intrau în contact cu ele. Este de presupus că fiecare dintre animalele respective era susţinut de o „poveste” care făcea ca mesajul religios transmis să fie coerent.

Tema de cercetare îşi propune să valorifice realităţile arheologice descrise anterior într-o altă manieră decât cea obişnuită care se limita să consemneze datele stratigrafice, să diferenţieze fazele cronologice, să noteze tipurile de obiecte apărute în perimetrul templelor etc. Noua perspectivă pune în discuţie elemente precum conexiunile spaţiale (orientări, existenţa unei anumite ierarhizări a templelor în funcţie de dimensiuni, localizare, dispunere faţă de construcţiile profane din zonă, cu precădere faţă de fortificaţii), factorii de vizibilitate (de la impactul de imagine pe care îl aveau templele, până la identificarea unor tipare de acces – modul în care arhitectura religioasă condiţionează accesul la relaţia cu lumea divină), mesajul simbolurilor marcate pe diferite obiecte, implicaţiile sociale (relaţiile particulare dezvoltate de către regalitate / elite cu acest tip de arhitectură religioasă), „biografia” artefactelor (etapele prin care au trecut diferite piese descoperite în temple pot oferi detalii despre ritualurile în care ele au fost implicate). Altfel spus, se doreşte o investigare semiotică de tipul celei presupuse de arheologia cognitivă. Dacă în contextul medical semiologia studiază diagnosticare bolilor după simptomele lor, aici zeii ar fi analizaţi după urmele arheologice pe care le-au lăsat actele de pietate ale dacilor.

Proiectul necesită o primă etapă în care să fie reluate informaţiile istoriografice şi arheologice despre subiectul pus în discuţie. Parcurgerea acestei faze ar fi uşurată atât de pregătirea anterioară, concretizată prin susţinerea tezei de doctorat care a avut ca subiect central religia dacilor, cât şi de accesul total, în calitate de membru al colectivului de cercetare a cetăţilor din Munţii Orăştiei, la documentaţia arheologică cu privire la temple. O a doua etapă ar consta în aprofundarea teoriilor cu privire la arheologia religiilor şi la istoria religiilor antice, inclusiv efectuarea unor stagii de documentare în biblioteci europene. O altă etapă, consistentă, ar fi dedicată repertorierii artefactelor descoperite în perimetrul templelor, prezentate până acum doar fragmentar în literatura de specialitate. Ar urma, desigur, interpretarea tuturor datelor în conformitate cu metodologia propusă.

Pentru evidenţierea rezultatelor cercetării se are în vedere redactarea unor articole pentru publicaţii recunoscute în mediul ştiinţific, iar la final, dacă toate premisele vor fi îndeplinite, nu ar fi exclusă elaborarea unei cărţi. Pe parcurs vor fi prezentate diferite aspecte ale problematicii în cadrul unor conferinţe (anual se organizează în România şi în Europa câteva mese rotunde sau conferinţe ale căror dezbateri sunt axate fie pe civilizaţia dacică, fie pe istoria religiilor antice).

Principalul obiectiv al proiectului vizează valorificarea unui patrimoniu cultural antic cu o semnificaţie aparte atât în plan naţional, cât şi internaţional. Importanţa monumentelor dacice din Munţii Orăştiei a fost recunoscută, începând cu anul 1999, prin includerea lor pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Imaginea generală percepută de către publicul larg şi de mediul academic despre civilizaţia dacică este, însă, una parţială şi, nu arareori, deformată din cauza derapajelor istoriografice care au survenit de-a lungul vremii. Proiectul îşi propune, în ultimă instanţă, să ofere o nouă perspectivă asupra religiei dacilor, pornind de la studierea elementelor sale fundamentale: zei, temple, ritualuri.

Printr-un asemenea demers s-ar integra în istoriografie teorii şi metodologii de cercetare specifice unor curente mai puţin „vizitate” de istoricii români, precum arheologia cognitivă, postprocesualismul, arheologia ritualului etc.

Domenii de cercetare de interes / articole publicate

Lista de publicatii si articole MATEESCU Razvan Adrian