Cultura şi societatea bizantină şi post-bizantină: Biserica Bizantină într-o epocă de criză (1204-1500)
Partener Principal – Partener 1 – Partener 9 Academia Română – Filiala Cluj a Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, Academia Austriacă de Ştiinţe, Institutul de Studii Bizantine, Viena
Într-o epocă în care statul bizantin era zguduit de invazii, de cuceririi (Bizanţul căzând de două ori, la 1204 şi apoi la 1453) şi de expansiuni rivale, venite atât dinspre Apus, cât şi dinspre Răsărit, care au dus, printr-un şir de tulburări interne şi de decăderi economice şi politice, într-un final, la căderea im-periului, Biserica Bizantină a reuşit nu doar să-şi păstreze trăsăturile instituţionale şi pastorale defini-torii, ci şi să-şi extindă sfera de influenţă în Europa de Sud-Est şi Răsăriteană (secolele XIV-XV), în pofida pierderii a celei mai mari părţi din întinsa dieceză rusă după 1448. Tema se constituie într-o cercetare a elementelor, cauzelor şi cursului evoluţiei, care a asigurat durabilitatea Bisericii Bizantine, atât în termeni de comunitate ecleziastică, cât şi ca şi instituţie ecleziastică şi prezenţă politică.